Un accident rutier s-a produs marți, 27 august, în jurul orei 12:00, în apropierea satului Ratuș, raionul Criuleni. Un tractor s-a răsturnat în urma coliziunii cu un camion, iar șoferul vehiculului agricol, un bărbat de 50 de ani, a fost transportat de urgență la spital.
Potrivit Poliției, accidentul a avut loc din cauza nerespectării distanței de deplasare de către șoferul unui camion de model „DAF”, în vârstă de 23 de ani.
Acesta a lovit remorca unui tractor de model „T-25”, provocând răsturnarea utilajului agricol.
La fața locului a intervenit o ambulanță care l-a transportat pe conducătorul tractorului la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.






