Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj public în care susține demersurile diplomatice inițiate la Washington pentru încetarea războiului din Ucraina. Ea a salutat implicarea președintelui american Donald Trump și a liderilor europeni în procesul de mediere și în oferirea de garanții de securitate.
„Salut efortul președintelui Donald Trump și al liderilor europeni de la Washington pentru a pune capăt vărsării de sânge și a deschide calea către pace în Ucraina și în regiunea noastră. Pacea durabilă depinde de garanții solide de securitate”, a declarat șefa statului moldovean, într-un mesaj postat pe rețeaua X.
Maia Sandu a adăugat că Republica Moldova urmărește cu speranță evoluțiile diplomatice și a reafirmat sprijinul ferm al Chișinăului pentru Ucraina: „Privim cu speranță către următorii pași — și suntem ferm alături de Ucraina”.
Mesajul vine la o zi după întâlnirea de la Casa Albă dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, unde s-a discutat despre posibilitatea organizării unui summit trilateral Trump–Zelenski–Putin. Trump a anunțat că Rusia este dispusă să accepte garanții de securitate pentru Ucraina, iar liderii europeni prezenți și-au exprimat sprijinul pentru eforturile diplomatice în curs.






