VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Protestul grupării „Șor”, stopat de Poliție: Zeci de persoane, amendate

Organizația criminală “Șor” a încercat sâmbătă, 16 august, de mai multe ori pe parcursul zilei, să organizeze un protest neautorizat, cu toate că Poliția a anunțat despre ilegalitatea acestuia în locul respectiv.

Chiar dacă s-a adunat un flux mic de persoane dezorientate, acestea au încercat mai multe provocări în adresa instituțiilor de drept, dar și a simplilor cetățeni.

- Advertisement -

De mai multe ori, persoanele au încercat să blocheze benzile de circulație (ceea ce a creat disconfort în trafic), au consumat alcool, au adus mascote care să distragă atenția de la alte ilegalități (chiar dacă cunosc că la asemenea evenimente toate persoanele trebuie să fie identificabile), au provocat șoferii parcați în adiacent prin simularea de accidente rutiere, au implicat minori (ceea ce contravine legii), au distrus cu piatra geamul uneia dintre mașinile oamenilor legii, au adus obiecte și materiale electorale fără acte de proveniență, au încercat camuflarea corturilor în valize sau prin intermediul taximetriștilor etc.

În rezultat, la inspectorat au fost conduși 69 de participanți și 3 automobile.

Potrivit Poliției, una dintre persoane era anunțată în căutare ca debitor de stat.

Totodată, au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenții:

  • 60 – pentru coruperea privind întrunirile organizate;
  • 67 – pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
  • 12 – pentru huliganism;
  • 1 – pentru încălcarea legislației privind întrunirile;
  • 2 – pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare şi de instruire a copilului;
  • 2 – pentru încălcarea legislației privind consumul produselor din tutun;
  • 2 – pentru achiziționarea, păstrarea, transportul şi comercializarea ilegală a valorilor materiale;
  • 2 – pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariția în astfel de locuri în stare de ebrietate;

Mai mult, au fost ridicate următoarele bunuri: 76 de corturi, 4 saci de dormit și o saltea gonflabilă

Poliția subliniază că au fost înregistrate 7 cazuri în care cetățenii au sesizat Poliția și au solicitat investigarea unor acțiuni ale persoanelor prezente la așa-zisul „protest”.

„Din cauza încercărilor constante ale grupării criminale “Șor” de a crea provocări și destabilizare, Poliția a fost nevoită să sporească vigilența, inclusiv în traficul de pe drumurile naționale. În acest sens, ne pare rău pentru incomoditățile create celorlalți cetățeni în procesul de asigurare a ordinii publice. Precizăm că, restul persoanelor care au încălcat legea au fost deja identificate și urmează să fie documentate”, precizează oamenii legii.

Poliția, în continuare, îndeamnă toți cetățenii să respecte legea și să nu se lase atrași în ilegalități mascate cu promisiuni financiare. Poliția va continua să împiedice tentativele de destabilizare.

Author

  • A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

    View all posts

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.