VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Parlamentul se va întruni duminică, 17 august, într-o sesiune specială pentru depunerea jurământului de către judecătorii Curții Constituționale

Duminică, 17 august 2025, Parlamentul Republicii Moldova va fi convocat într-o sesiune specială, în cadrul căreia va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noii judecători ai Curții Constituționale. Anunțul a fost făcut aseară de președintele Legislativului, Igor Grosu, printr-o postare pe rețelele de socializare.

„Duminică, 17 august, Parlamentul se va reuni într-o sesiune specială, în cadrul căreia va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către judecătorii Curții Constituționale. În acest sens, vineri voi convoca Biroul Permanent al Parlamentului”, a declarat Igor Grosu.

- Advertisement -

Deși mandatul actualului Parlament, de legislatura a XI-a, s-a încheiat oficial pe 11 iulie 2025, instituția își poate exercita în continuare atribuțiile de reprezentare, control și organizare internă până la întrunirea noului Legislativ. Activitatea legislativă este însă limitată, fiind permisă doar adoptarea de legi ordinare, hotărâri și moțiuni simple.

Sesiunea parlamentară de primăvară s-a încheiat la 31 iulie 2025. Conform Regulamentului Parlamentului, în afara sesiunilor ordinare, Legislativul se poate convoca în sesiuni extraordinare sau speciale, la solicitarea Președintelui țării, a Președintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputați.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.