Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus o cerere oficială la Curtea de Apel Centru, prin care solicită constatarea calității de succesor politic al Partidului Șor pentru patru partide – „Renaștere”, „Șansă”, „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” și „Victorie” – și dizolvarea acestora.
Decizia vine în urma unei sesizări transmise de Comisia Electorală Centrală (CEC), care indică faptul că aceste formațiuni politice continuă activitatea Partidului „Șor”, declarat neconstituțional de Curtea Constituțională în iunie 2023.
Potrivit probelor prezentate de CEC și Serviciul de Informații și Securitate, pe 6 iulie 2025, liderii celor patru partide au participat la un congres coordonat de Ilan Șor la Moscova, unde a fost anunțată crearea blocului electoral „Victorie – Победа” și intenția de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
În plus, un raport al CEC din octombrie 2024 indică acțiuni comune și camuflate de influențare a alegerilor organizate anul trecut, acțiuni despre care autoritățile afirmă că au fost dirijate și coordonate direct de Ilan Șor.
Ministerul Justiției susține că aceste partide ar fi preluat infrastructura, resursele și cadrele Partidului „Șor” și că întreaga activitate a fost gândită pentru a ocoli hotărârea Curții Constituționale și a continua activitatea politică interzisă.
„Acțiunea a fost inițiată strict în limitele mandatului legal și în baza Legii cu privire la partidele politice”, se precizează în comunicatul oficial al Ministerului Justiției.
Dacă instanța admite solicitarea, cele patru formațiuni riscă dizolvarea și interdicția de participare la procesul electoral.
Anterior, la 19 iunie 2023, prin Hotărârea Curții Constituționale, Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional. Potrivit Legii privind partidele politice, este interzisă crearea sau utilizarea unui partid politic pentru a continua activitatea unui partid declarat neconstituțional.






