Protestul desfășurat în fața Penitenciarului nr. 13 din Chișinău, organizat în susținerea bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, și a fostei secretare a Partidului „Șor”, Svetlana Popan, s-a soldat cu sancțiuni aplicate de poliție pentru remunerarea participanților. Informațiile au fost făcute publice de Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Potrivit IGP, participanții la manifestație ar fi fost plătiți cu sume cuprinse între 200 și 400 de lei, iar șoferii care au transportat protestatarii cu mașinile personale ar fi primit între 1000 și 1500 de lei. În acest context, polițiștii au întocmit zeci de procese-verbale pentru încălcarea legii privind organizarea și desfășurarea întrunirilor.
„Au fost depistate și automobile încărcate cu pliante, pancarte și articole vestimentare fără acte de proveniență, tipărire sau facturare. Într-un alt vehicul, cu numere de înmatriculare din UTA Găgăuzia, au fost găsite corturi și saltele, care urmau să fie instalate în apropierea penitenciarului, contrar normelor de securitate”, precizează Poliția Națională.
De asemenea, autoritățile menționează că, în ultimele zile, la Serviciul 112 au fost recepționate mai multe plângeri din partea locuitorilor din zona Penitenciarului nr. 13, care reclamă perturbarea ordinii publice și a liniștii pe timp de noapte.
Poliția reamintește că plata sau acceptarea de sume de bani pentru participarea la proteste este ilegală și se sancționează conform legii.
Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare pe 5 august, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Fosta secretară a Partidului „Șor”, Svetlana Popan, a primit o pedeapsă de 6 ani. Ambele au fost acuzate de complicitate la finanțarea ilegală a fostului partid și au fost reținute din sala de judecată.






