Guvernul Republicii Moldova a emis un avertisment grav pentru cetățeni, inclusiv pentru cei din autonomia găgăuză, privind o fraudă periculoasă comisă de gruparea Șor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, gruparea colectează ilegal datele personale ale oamenilor și le folosește pentru a contracta credite și microcredite pe numele acestora, în Federația Rusă.
Potrivit autorităților, gruparea a transmis abuziv date personale către o bancă din Rusia, unde au fost folosite pentru a deschide credite fără consimțământul persoanelor vizate.
Astfel, mulți cetățeni s-ar putea trezi cu datorii pe numele lor, fără să fi semnat vreun contract, doar pentru că și-au lăsat copia buletinului la o instituție controlată de această grupare.
Guvernul face apel către cetățeni să nu transmită datele personale în afara cadrului legal, evitând instituțiile neoficiale, rețelele de mesagerie sau platformele online neautorizate.
Autoritățile continuă să investigheze și să documenteze cazurile pentru a pedepsi persoanele implicate, însă vigilenta fiecărui cetățean rămâne prima linie de apărare.
„Vă rog cu toată seriozitatea: nu transmiteți datele personale în afara cadrului legal. Nici în instituții neoficiale, nici pe rețele de mesagerie, nici în online. Autoritățile lucrează pentru a documenta aceste cazuri și a trage la răspundere persoanele implicate. Însă prima linie de apărare este vigilența fiecărui cetățean. Dacă ați oferit date personale în ultimul timp sau dacă primiți „ajutoare suspecte” în numele unei bănci străine – verificați de două ori și raportați”, a îndemnat Daniel Vodă.






