VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Avocații din R.Moldova își prelungesc greva generală

Avocații din Republica Moldova au decis să prelungească, fără excepții, greva generală începută pe 15 iulie. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi în cadrul Congresului Extraordinar al Avocaților, încheiat duminică, 28 iulie.

Din cei peste 2.000 de avocați cu drept de vot, peste 1.500 au participat la congres, iar 827 au votat pentru continuarea grevei fără excepții. Alte 591 de voturi au fost în favoarea unei greve cu excepții.

- Advertisement -

Avocații cer Președintei Maia Sandu să nu promulge modificările la Legea cu privire la avocatură, pe care le consideră abuzive și adoptate fără consultare.Victor Panțîru, membru al Consiliului Uniunii Avocaților, a declarat că „probabil, protestul va continua până la următoarea sesiune parlamentară, dacă legea este promulgată”.Solicitat să comenteze, consilierul prezidențial Igor Zaharov a declarat că decizia Președinției va fi anunțată marți, 29 iulie.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.