În prima jumătate a anului 2025, peste o mie de atacuri cibernetice au fost identificate de autoritățile din Republica Moldova, țintele principale fiind sistemele informaționale ale instituțiilor publice, inclusiv infrastructurile critice. Potrivit unui răspuns oferit pentru IPN de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), în spatele acestor acțiuni se află grupările cibercriminale NoName058 și CyberArmy, afiliate Federației Ruse.
Cele două grupări au orchestrat cel puțin două valuri masive de atacuri de tip DDoS (Distributed Denial of Service), cu o zi înainte și în ziua alegerilor din toamna trecută. Conform STISC, aceste atacuri au atins un nivel record de intensitate, reprezentând una dintre cele mai grave amenințări cibernetice cu care s-a confruntat Republica Moldova.
Atacurile DDoS presupun trimiterea unui volum uriaș de solicitări către rețele și servere prin intermediul unor rețele de dispozitive compromise (botnet-uri), suprasolicitând infrastructura și provocând disfuncționalități majore sau chiar căderi de sistem. Astfel de atacuri generează costuri ridicate, necesită intervenții tehnice complexe și pot afecta grav activitatea instituțiilor vizate.
În plus, în ultimul an, STISC a înregistrat 131.335 de tentative de atac asupra sistemelor informaționale ale Comisiei Electorale Centrale. Printre metodele folosite s-au numărat injecții XSS (cross-site scripting), SQL injection și code injection – tehnici menite să fure date sensibile sau să compromită funcționarea aplicațiilor web.
Pentru a contracara aceste amenințări, STISC a intensificat măsurile de protecție, configurând sisteme capabile să detecteze și să blocheze atacurile. În total, peste 10.000 de adrese IP implicate în activități ostile au fost blocate.
Autoritățile subliniază necesitatea consolidării continue a securității cibernetice, mai ales în contextul geopolitic actual și al riscurilor tot mai sofisticate generate de războiul informațional.






