VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Transportatorii anunță un nou protest pe 22 iulie în fața Delegației UE

Transportatorii rutieri din Republica Moldova revin în stradă. Pe 22 iuli, aproximativ 50 de transportatori, majoritatea la volanul propriilor microbuze, vor protesta în fața Delegației Uniunii Europene din Chișinău, transmite IPN. Acțiunea este organizată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) și vine ca un nou semnal de alarmă față de lipsa de reacție a autorităților la problemele din domeniu.

Este al doilea protest dintr-o serie de trei acțiuni anunțate de APOTA. De această dată, manifestanții vor acuza public Guvernul, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de „acțiuni și inacțiuni” care ar încălca legislația națională și practicile europene. Transportatorii susțin că „derapajul de la alinierea la legislația UE” va fi evidențiat prin revendicările deja transmise autorităților.

- Advertisement -

Printre solicitările cheie ale transportatorilor se numără:

  • adoptarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru transportul de călători;
  • retragerea proiectelor e-GPS și e-bilet, considerate costisitoare și dificil de implementat;
  • prelungirea termenului pentru adaptarea vehiculelor la cerințele persoanelor cu dizabilități.

La protestul din 9 iulie, aproximativ 100 de microbuze au fost parcate în fața Guvernului, iar transportatorii au avertizat că vor continua acțiunile dacă autoritățile nu vor răspunde revendicărilor.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat recent că executivul respinge propunerea de majorare a tarifelor, acuzând transportatorii că evită modernizarea serviciilor și refuză să asigure transparență financiară și condiții decente pentru pasageri.

Tensiunile dintre transportatori și autorități rămân ridicate, iar protestul din 22 iulie se anunță a fi un nou punct de presiune în discuțiile privind viitorul transportului rutier din Republica Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.