Persoanele care vor ultragia sau intimida jurnaliștii riscă să fie trase la răspundere penală sau contravențională, potrivit unor noi amendamente înregistrate de deputații PAS, Liliana Nicolaescu-Onofrei și Igor Chiriac. Propunerile legislative vizează consolidarea garanțiilor legale pentru protejarea libertății presei și a siguranței jurnaliștilor.
Conform proiectului, împiedicarea intenționată a activității jurnalistice, dacă este însoțită de intimidare, violență fizică, amenințări, distrugerea echipamentului sau atacuri cibernetice, va putea fi sancționată cu amendă de până la 42.500 de lei, până la 200 de ore de muncă în folosul comunității sau chiar cu până la trei ani de închisoare.
Pedepsele vor deveni mai severe dacă faptele sunt comise de mai multe persoane, prin folosirea funcției oficiale, în timpul unor întruniri publice sau dacă scopul este dezvăluirea surselor jurnalistului.
În cazul în care jurnalistul este amenințat cu moartea sau suferă vătămări corporale medii, se propun pedepse de la 3 la 6 ani de închisoare, amenzi de până la 75.000 de lei și interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 5 ani.
Totodată, Codul contravențional va fi completat cu un nou articol privind imixtiunea nejustificată în activitatea jurnalistului. Aceasta va fi sancționată cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei, dacă fapta nu constituie infracțiune penală.
Amendamentele au fost incluse în proiectul de lege ce vizează și protejarea femeilor împotriva violenței și hărțuirii. Raportul pentru lectura a doua a fost deja aprobat de Comisia juridică, numiri și imunități, urmând a fi dezbătut în plenul Parlamentului.






