VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Adrian Efros, numit într-o nouă funcție

Fostul ministru de Interne, Adrian Efros, a fost numit în funcția de Chief Operating Officer al organizației Hope4 – organizație dedicată sprijinirii celor mai vulnerabile comunități din întreaga lume.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Adrian Efros, scrie că este onorat, dar în același timp are un profund simț al responsabilității privind noua sa funcție.

Vreau să vă împărtășesc o veste care îmi aduce atât bucurie, cât și un profund simț al responsabilității: am fost numit în funcția de Chief Operating Officer al organizației Hope4. Hope4 este o organizație dedicată sprijinirii celor mai vulnerabile comunități din întreaga lume, având misiunea de a inspira speranță și a implementa soluții sustenabile acolo unde este cea mai mare nevoie. Este o onoare să fac parte dintr-o echipă atât de dedicată și vizionară. Îmi asum acest nou rol cu hotărârea de a contribui activ la îndeplinirea noilor obiective”, a scris Efros.

Menționăm că la data de 18 noiembrie 2024, Adrian Efros a demisionat din funcția de ministru al Afacerilor Interne.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.