VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Rusia și Ucraina au realizat un nou schimb de prizonieri: Câte persoane au fost eliberate

Ministerul rus al Apărării a anunţat, luni, că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite.

În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rândul ei, 150 de prizonieri de război ucraineni.

„La 30 decembrie, ca urmare a procesului de negociere, 150 de militari ruşi au fost returnaţi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev. În schimb, au fost predaţi 150 de prizonieri de război ai AFU (forţele armate ucrainene – n.r.)”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, care precizează că în prezent, toţi militarii ruşi se află pe teritoriul Republicii Belarus, unde li se oferă asistenţa psihologică şi medicală necesară, precum şi posibilitatea de a-şi contacta rudele, informează agenția TASS citată de News.ro.

„Toţi militarii eliberaţi vor fi trimişi în Federaţia Rusă pentru tratament şi reabilitare în instituţiile medicale ale Ministerului rus al Apărării”, a informat Ministerul rus al Apărării. Potrivit Moscovei, schimbul de prizonieri a fost mediat de Emiratele Arabe Unite.

Autorităţile de la Kiev încă nu au făcut anunţul schimbului de prizonieri. Ultimul schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, mediat tot de EAU, a avut loc în octombrie.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.