Începând cu 26 decembrie, Guvernul va activa o Celulă de Criză pentru a asigura o gestionare eficientă a eventualelor situații de urgență în perioada sărbătorilor de iarnă. Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook, subliniind că autoritățile sunt pregătite pentru a asigura ordinea publică, siguranța în trafic, sprijinul pentru cetățenii care revin din diaspora și asistența celor aflați în dificultate. Recean a subliniat că guvernul este pregătit pentru orice scenariu și că planurile de destabilizare nu vor reuși.
În ceea ce tine de situatia energetica din țara, premierul a spus ca situația este sub control, însă trebuie să fim pregătiți pentru eventualitatea unor deconectări parțiale de energie electrică. Totodată, la sedinta de Guvern, Dorin Recean a subliniat că Republica Moldova nu are planuri militare pentru regiunea transnistreană, iar falsurile aruncate in spatiul public de Kremlin sunt menite să creeze panică și nesiguranță în societate.
Amintim că anterior Serviciul Rus de Informații Externe a publicat un comunicat menit să răspândească nerațiuni false cum că: Maia Sandu ar fi „instabilă emoțional” și ar fi cerut o operațiune militară împotriva regiunii transnistrene; Maia Sandu ar fi ordonat preluarea militară a centralei electrice de la Cuciurgan; Republica Moldova ar șantaja Rusia și locuitorii din Transnistria sau că Republica Moldova refuză să negocieze cu Ucraina în privința gazelor naturale. În realitate, aceste informații sunt menite doar destabilizeze regiunea și să creeze confuzie în rândul cetățenilor moldoveni.