VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Percheziții în R.Moldova într-un dosar de contrabandă cu mașini de lux: Nouă vehicule confiscate

Oamenii legii din Republica Moldova au efectuat recent o serie de 44 de percheziții în mai multe localități, inclusiv în Chișinău și alte orașe din regiunile Dubăsari, Criuleni, Cantemir, Leova și Telenești, într-un caz de contrabandă cu mașini. În urma acțiunii, doi bărbați au fost puși sub statut de bănuit, iar poliția a ridicat bunuri și probe importante legate de acest dosar.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), autoritățile au confiscat nouă mașini de lux, estimând valoarea acestora la aproximativ 7.000.000 lei. Vehiculele, inclusiv modele de Land Rover, Range Rover și Mercedes, au fost aduse ilegal în Republica Moldova între 2021 și 2024, din țări precum Belgia, Marea Britanie, Italia și Franța. Acestea au fost importate folosindu-se documente frauduloase, care ascundeau adevăratul statut al mașinilor, unele dintre ele fiind vehicule defecte, dar care erau prezentate ca fiind perfect funcționale.

În cadrul perchezițiilor, autoritățile au ridicat, pe lângă mașinile de contrabandă, și o serie de probe adiționale: acte falsificate pentru mijloacele de transport, telefoane mobile, sume de bani în diverse valute (85.000 euro, 4.500 lire sterline și 90.000 lei), informații privind transferurile bancare între membrii grupului infracțional, cartele bancare și o armă de foc cu amortizor și aproape 200 de cartușe, deținute ilegal.

Investigațiile sunt desfășurate în colaborare cu Europol, autoritățile din Franța și Marea Britanie, unde, în urma unei acțiuni similare, au fost reținuți doi cetățeni moldoveni implicați în aceleași activități ilegale. Cei patru bănuiți din acest dosar au vârste cuprinse între 29 și 39 de ani.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.