VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Percheziții la doi avocați din Bălți, suspectați de luare de mită

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii mun. Bălți, au desfășurat 30 percheziții în patru cauze penale conexate într-o singură procedură, în care sunt vizați doi avocați. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și primit de la persoane aflate în detenție și rudele acestora mijloace financiare în sume ce variau între 1000 și 5000 euro, pentru a influența deciziile magistraților la examinarea cererilor unor condamnați.

Urmărirea penală în prezenta cauză a fost începută de CNA în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunilor de corupere pasivă, activă și trafic de influență.

Potrivit materialelor administrate, în perioada iunie – noiembrie 2024, bănuiții ar fi susținut că au influență asupra unor magistrați și că, în schimbul unor remunerații ilicite,  îi pot determina să emită decizii favorabile în privința unor condamnați cum ar fi eliberarea condiționată din detenție înainte de termen sau înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o sancțiune mai blândă.

În prezent, Centrul Național Anticorupție desfășoară percheziții, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor care au beneficiat/implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. La moment, unul dintre avocați este reținut pentru 72 de ore, al doilea fiind cercetat în stare de libertate.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.