Premierul Dorin Recean i-a cerut demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, al șefului Energocom, Victor Bînzari, și al membrului Consiliului de administrare al Moldovagaz, Sergiu Tofilat. Solicitarea a fost făcută, cu puțin timp în urmă, într-un briefing de presă. Totodată, Premierul Dorin Recean a anunțat că va prelua portofoliul de ministrul al Energiei, până la numirea unui nou ministru de către Guvern.
„Am solicitat demisia domnului ministru Victor Parlicov, pentru că el este responsabil de gestiunea sectorului energetic și a admis greșeli care ne-au adus în situație de criză. Am solicitat și demisia directorului general Energocom, Victor Bînzari. Compania nu a cumpărat gaze atunci când a fost posibil, ascunzându-se în spatele unor proceduri birocratice și nu au reușit să asigure necesarul pentru perioada de iarnă la cele mai avantajoase prețuri. Am solicitat și demisia domnului Sergiu Tofilat din funcția de membru al Consiliului de observatori a Moldovagaz. Domnul Tofilat, chiar dacă nu avea competență, totuși a blocat cumpărarea de gaze de către instituțiile responsabile, atunci când era cel mai convenabil”, a spus Dorin Recean.
De asemenea, premierul a menționat că va solicita Parlamentului instituirea stării de urgență în domeniul energetic, din 16 decembrie.