Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Gala Comunităților Etnice, un eveniment dedicat celebrării diversității și unității naționale a Moldovei. În discursul său, șefa statului a subliniat importanța respectului reciproc între cetățeni și nevoia de a construi o societate bazată pe armonie și înțelegere.
„Avem o țară bogată în tradiții, culturi și limbi, în care putem să trăim frumos împreună. Doar la evenimentul de azi s-au auzit peste 10 limbi. Le suntem recunoscători tuturor celor care, zi de zi, muncesc pentru armonie între oameni și dialog mai bun între comunități, ca noi, cu toții, să trăim în pace și înțelegere”, a declarat Maia Sandu, evidențiind angajamentul comun pentru o Moldovă unită.
De asemenea, Președinta a subliniat faptul că viitorul dorit pentru țară este unul în care fiecare cetățean, indiferent de originile sale etnice, limba vorbită sau religia pe care o urmează, să se simtă respectat și să aibă posibilitatea să își construiască un viitor acasă.
„Moldova pe care ne-o dorim cu toții este o Moldovă a tuturor”, a afirmat Maia Sandu.
Evenimentul a fost marcat de prezența unor reprezentanți ai diverselor comunități etnice, care au celebrat diversitatea culturală a țării și au reafirmat angajamentul lor față de unitatea națională. Cu acest prilej, au fost evidențiate contribuțiile semnificative ale diverselor grupuri etnice la dezvoltarea și îmbogățirea patrimoniului cultural al Moldovei.