VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Războiul Israel-Hamas: ONU declară Gaza în stare de „anarhie” totală

Fâşia Gaza a căzut în anarhie, cu foamete în creştere, jafuri şi violuri tot mai frecvente în taberele de refugiaţi, în timp ce legea şi ordinea s-au prăbuşit, au declarat vineri oficiali ONU, scrie AFP.

Dimensiunea suferinţei palestinienilor din Gaza „trebuie văzută pentru a fi înţeleasă cu adevărat”, a declarat Ajith Sunghay, şeful biroului ONU pentru drepturile omului în teritoriile palestiniene, după ultima sa vizită în Gaza.

„Am fost deosebit de alarmat de nivelul foametei”, a declarat Ajith Sunghay în cadrul unui briefing de presă la Geneva, prin videoconferinţă de la Amman.

„Prăbuşirea ordinii publice şi a securităţii exacerbează situaţia, cu jafuri pe scară largă şi lupte pentru resurse tot mai puţine”, a spus el.

„Anarhia din Gaza, despre care am tras un semnal de alarmă cu luni în urmă, este aici”, a spus el, subliniind că situaţia, care era previzibilă, ar fi putut fi evitată în întregime.

Ajith Sunghay a spus că femeile tinere, dintre care multe au fost strămutate de mai multe ori, au relatat o lipsă de spaţii sigure şi de intimitate în corturile lor improvizate.

„Unii susţin că au crescut cazurile de violenţă de gen şi de viol, abuzurile asupra copiilor şi alte forme de violenţă în taberele de refugiaţi, din cauza războiului şi a încălcării legii şi ordinii”, a adăugat el.

Ajith Sunghay a descris situaţia din oraşul Gaza ca fiind „îngrozitoare”, cu mii de persoane strămutate care se refugiază în „condiţii inumane, cu lipsuri grave de alimente şi condiţii sanitare teribile”.

El a povestit că a văzut, pentru prima dată, zeci de femei şi copii din Gaza scormonind prin gunoaiele din gropile uriaşe de gunoi.

Nivelul de distrugere din Gaza „nu face decât să se agraveze”, a adăugat el. „Toţi cei pe care i-am întâlnit cer să se pună capăt acestei situaţii. Ajunge”, a spus el.

El a declarat că ajutorul pe care ONU ar fi trebuit să îl aducă celor 70.000 de persoane care încă trăiesc în nordul Gazei este împiedicat de „obstacolele repetate sau respingerea convoaielor umanitare de către autorităţile israeliene”.

„Este absolut clar că ajutorul umanitar masiv trebuie să ajungă – şi nu a ajuns”, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Jeremy Laurence, a făcut apel la o încetare imediată a focului. „Crimele trebuie să înceteze”, a spus el. „Ostaticii trebuie eliberaţi imediat şi necondiţionat. Cei reţinuţi arbitrar trebuie eliberaţi”.

„Trebuie depuse toate eforturile pentru a furniza urgent toate alimentele, medicamentele şi ajutoarele vitale de care Gaza are nevoie cu disperare”, a insistat el.

Atacul Hamas s-a soldat cu moartea a 1.207 persoane de partea israeliană, majoritatea civili ucişi la 7 octombrie 2023, potrivit unei numărători AFP bazate pe cifre oficiale israeliene şi incluzând ostaticii care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Războiul de represalii purtat de Israel a ucis 44.330 de persoane în Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, considerate fiabile de ONU.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.