VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Adrian Dupu, PNL: Termenul de redobândire a cetățeniei nu va depăși un an

Termenul de redobândire a cetățeniei nu va depăși un an. Acesta este unul dintre obiectivele principale ale secretarului de stat al Guvernului României, Adrian Dupu. Potrivit unui anunț al acestuia pe pagina sa de Facebook, împreună cu echipa sa, se lucrează deja la un proiect de lege care să garanteze ca termenul de soluționare a dosarelor să nu depășească un an

În cadrul unui schimb de idei cu noua conducere a Autorității Naționale pentru Cetățenie, au fost analizate cauzele principale care duc la întârzierile actuale, inclusiv volumele mari de dosare și complexitatea procedurilor. Totodată, se pune un accent deosebit pe reducerea termenelor de așteptare pentru transcrierea actelor de stare civilă, o problemă frecvent întâlnită de cetățenii care așteaptă ani de zile pentru a-și recăpăta cetățenia, pentru ca ulterior să mai aștepte luni întregi pentru transcrierea actelor.

„Este inacceptabil ca românii care redobândesc cetățenia să mai aștepte luni de zile pentru a-și obține documentele. De aceea, voi propune înființarea unor centre de stare civilă dedicate exclusiv transcrierii actelor pentru românii din afacerea granițelor și cei care redobândesc cetățenia. Mă voi asigura că niciun român nu va mai trebui să aștepte mult timp pentru a obține documentele care i se cuvin”, a declarat parlamentarul.

Această inițiativă vizează să răspundă necesităților românilor din diaspora și celor care au trecut prin procesul redobândirii cetățeniei, oferindu-le acces rapid și eficient la actele lor oficiale.

CMF: 11240002

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.