Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a explicat de ce nu a participat la dezbaterea cu prezidenţiabili organizată, luni de Digi24, și a spus că întâlnirea de la Viena cu cancelarul austriac Karl Nehammer era stabilită de mai mult timp. Declarația a fost făcută la emisiunea „Jurnalul de seară” de la Digi24.
Îmi cer scuze că nu am ajuns la dezbaterea dumneavoastră.Am înțeles că urma să se încheie la ora 22:00 și deja atunci când eram în conferință de presă era aproape de ora 21:30. Am conisderat ca un lucru trebuie făcut bine de la început și până la sfârșit.Niciodată nu am făcut lucrurile pe jumătate, a declarat Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă s-a întors din Austria, unde a avut o întâlnire cu cancelarul Karl Nehammer. Premierul român a subliniat importanța unui acord clar privind aderarea la Spațiul Schengen. De asemenea, Ciucă a menționat că nu ar fi corect față de ceilalți candidați să intervină în discuții după începerea acestora, însă a asigurat că va participa la viitoare dezbateri pe această temă.