Ministerul Afacerilor Externe vine cu precizări în privința dosarului ex-ministrului Apărării, Valeriu Pasat.
Într-un comentariu oficial, MAE declară se disociază de orice acțiuni de influență a politicului asupra justiției.
„Având în vedere achitarea deplină de către instanțele judiciare ale Republicii Moldova a fostului ministru al apărării, Valeriu Pasat, în procesul legat de comercializarea avioanelor militare din dotarea Armatei Naționale, MAE vine cu următoarele precizări: Începând cu anul 2021, MAE a fost atras într-o dispută judiciară ca urmare a unei acțiuni realizate în anul 2006 de către Andrei Stratan, fost ministru de externe în perioada guvernării comuniste.
MAE nu poartă vreo responsabilitate instituțională pentru acțiunile întreprinse de fostul ministru în urmă cu aproape două decenii și își exprimă regretul pentru consecințele pe care le-a suportat ex-ministrul apărării. Totodată, MAE se disociază de orice acțiuni de influență a politicului asupra justiției din trecut și susține independența și integritatea justiției”, se arată în comentariu.
Amintim că în 2021, Procuratura Generală și-a cerut scuze publice de la Valeriu Pasat, pentru tragere ilegală la răspundere.