Autorităţile ucrainene au anunţat vineri că Rusia a predat corpurile a 563 de soldaţi ucişi în războiul dintre cele două ţări, fără a spune dacă este vorba despre un schimb, relatează AFP.
Circa „320 de cadavre ale apărătorilor ucişi în sectorul Doneţk şi 89 de soldaţi căzuţi în sectorul Bahmut au fost repatriate. De asemenea, am reuşit să repatriem 154 de cadavre de la morgile din Rusia”, a declarat organizaţia ucraineană de coordonare pentru prizonierii de război.
Potrivit acestei surse, repatrierea a fost posibilă, printre altele, datorită unei colaborări între serviciile de urgenţă ucrainene, armată, Ministerul de Interne, comisarul parlamentar pentru drepturile omului şi comisia pentru persoanele dispărute.
Aceasta este una dintre cele mai mari repatrieri de cadavre ale soldaţilor ucraineni ucişi de la începutul invaziei ruse în 2022.
Nici Rusia şi nici Ucraina nu dezvăluie amploarea pierderilor în rândul forţelor lor armate, însă mass-media şi analişti estimează că există câteva zeci, chiar sute de mii de morţi în mai bine de doi ani şi jumătate de lupte.
În septembrie, cotidianul american Wall Street Journal a estimat că războiul din Ucraina s-a soldat deja cu peste un milion de morţi şi de răniţi în cele două tabere.