VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Tinerii medici, angajați în spitalele unde au fost repartizați de autorități, vor primi o indemnizație de două ori mai mare

Indemnizația unică oferită medicilor, farmaciștilor și specialiștilor cu studii superioare de licență în domeniul medical, care se vor angaja conform repartizării Ministerului Sănătății, va crește de la 120 de mii de lei până la 250 de mii de lei. Proiectul care prevede această dublare a fost aprobat azi de Guvern.


„Au fost făcute foarte multe investiții din punct de vedere tehnic în sistemul medical, iar acum investim și în resursele umane, în așa fel încât să avem medici în sate”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.


Indemnizația va fi achitată în două tranșe: 120 de mii de lei – după șase luni de activitate și 130 de mii de lei – după al treilea an de activitate. 


De asemenea, tinerii specialiști vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și consumul de energie termică și electrică în primii 5 ani de activitate, și nu în primii 3 ani, stabiliți anterior. 


În lista beneficiarilor de indemnizații și compensații vor fi incluși și tinerii specialiști cu studii superioare de licență în medicină. Este vorba despre optometriști, asistenți medicali generaliști, tehnicieni radiologi cu studii superioare, kinetoterapeuți și alți specialiști în domeniu.


Recent, Guvernul a aprobat și Regulamentul privind compensarea cheltuielilor de transport pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul.


Măsurile aprobate de Guvern urmăresc sporirea atractivității domeniului medical și menținerea tinerilor specialiști în sector, în special în zonele rurale și în regiuni. În anul 2023, în sistemul ocrotirii sănătății activau 9638 de medici și 18929 – personal medical cu studii medii. Deficitul de resurse umane este înregistrat, în special, în asistența medicală primară.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.