VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Ce vrea să ascundă Stoianoglo?/ Pastila lui Botnaru

Adevăratele motive pentru care a acceptat să participe la alegerile prezidențiale din partea socialiștilor lui Dodon, asta încearcă să acopere cu cele câteva pene ce i-au mai rămas lui Aleksandr Stoianoglo după dezbaterea de la Palatul Republicii, din care a ieșit scărmănat ca un cocoșel ce a sărit să se bată cu trenul.

Nimeni nu ne poate convinge că sfetnicii de la Kremlin, însărcinați să-i tuteleze pe socialiștii moldoveni, nu au știut că fostul procuror are pașaport românesc, idei proeuropene în tărtăcuță și două fiice stabilite dincolo de rămățițele cortinei de fier, pe care o vrea restabilită Putin.

Prin urmare Stoianoglo face tumbe hipnotizante cu voie de la Kirienko, spre nemulțumirea aripii războinice a ortacilor lui Dodon, care se dăduseră în spectacol rupând harta României în ședința din parlament ca să reaprindă opaițul românofobiei moștenit de la comuniștii incandescenți altă dată.

Din salata olivie, pe care o avea scrisă pe hârtie într-o română încă insurmontabilă, diversele segmente ale publicului țintă ar fi trebui să pescuiască ceea ce le este pe plac. Unii ar fi trebuit să-l accepte pentru tradiționalele cubulețe de cartof fiert, alții urmau să-l îndrăgească pentru nelipsitele fărâmituri de castraveți murați, amatorii de gălbenuș ar fi trebuit să-i aprecieze fidelitatea gastronomică, altcineva, dimpotrivă, ar fi trebuit să-i descopere talentul inovativ găsind felioare de ananas în salata beuf, ornată cu flori de cactus și boabe de piper.

În cele din urmă însă nici pretinsul bucătar care se vedea la un concurs de porăială la plită, nu s-a dumerit prea bine ce bucate vrea să le servească fanilor săi și rătăciților care au rămas fără călăuze. După ce adversara sa de dezbateri l-a poreclit, cu îngăduință, ca între doi români, drept cal troian, inconștient, chipurile, de pasagerii pe care s-ar putea să-i aducă la butoanele de la președinție, un anonim de la Radio Erevan a dezvoltat acest refren numindu-l TROIANOGLO. Persiflant, dar oricum mioritic, creștinește, pentru că se aude îndărăt îndemnul iartă-l, că nu știe ce face.

Mult mai șmecher l-a catalogat Vladimir Soloviov. Nu odiosul propagandist de la Moscova. Acel dulău de pază îi va spăla oasele după 3 noiembrie funcție de rezultate. Mă refer la jurnalistul moldovean de etnie rusă Vladimir Soloviov. El face un joc de cuvinte într-un comentariu la o poză în care apare alături de Maia Sandu în anul 2016, când, zice Soloviov, viitoarea președinte era încă începătoare, un novice în politică. Acum novice este adversarul domniei sale, notează Soloviov.

Doar că în limba rusă cuvântul novice se traduce NOVICIOK. Sună cunoscut, nu-i așa?

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.