Odată cu răcirea vremii, crește numărul celor care caută un pat și o masă caldă la Centrul de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu din Chișinău. În prezent, în instituție sunt în jur de 60 de oameni ai străzii, iar săptămâna trecută, patru persoane au avut nevoie de ajutor medical după ce au suferit hipotermii.
Majoritatea beneficiarilor Centrului de găzduire a persoanelor fără domiciliu din Chișinău au povești de viață cutremurătoare. Sunt oameni bolnavi, respinși de familie, care și-au pierdut locul de muncă sau care au căzut în capcanele unor vicii. Centrul a devenit pentru ei o casă, unde găsesc tot de ce ai nevoie pentru a supraviețui, transmite tvrmoldova.md.
Centrul poate găzdui cel mult 150 de persoane. Pe lângă un pat, beneficiarii au trei mese pe zi, îmbrăcăminte groasă, asistență medicală și li se perfectează actele.
„Perioada rece, beneficiarii se află 24 din 24, șapte zile în săptămână pe teritoriu și beneficiază de trei mese. Avem bibliotecă, avem televizor, unde beneficiarii pot privi noutățile. Sunt persoane care vin singure. Sunt persoane aduse de ambulanță, de poliție sau alte organizații non guvernamentale. Toate persoanele care ajung în centru și sunt cazate, obligatoriu primesc duș, sunt examinate de medic”, a declarat directorului Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu, Veaceslav Macovei.
Oamenii fără adăpost sunt aduși la Centru de către polițiștii de patrulare, direct din stradă. De multe ori, aceștia refuză să vină.
„La autogară, o locație, dar și la cale ferată, a doua. Aici sunt cei mai mulți. Practic dispar, eu nu cunosc unde se duc ei. Poate vin în centru, dar na, aici în centru nu vor din cauza regulilor. În fiecare zi facem razii, în mod special seara, ei nu vor să vină. Încercăm să-i convingem, aici e cald decât afară”, a menționat polițistul de sector, Cornel Colesnic.
Poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care observă în stradă o persoană fără adăpost, să sune la numărul Unic de Urgență 112 sau s-o direcționeze la Centrul municipal din stradela Haltei nr. 2, din Chișinău.