VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Expert: Observatorii internaționali au atestat ingerințe din exterior în cadrul primului tur al alegerilor

Toate misiunile internaționale de monitorizare a alegerilor au atestat influențe din exterior în cadrul celor două exerciții electorale care au fost organizate la 20 octombrie. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „Ingerințele Rusiei în alegerea Moldovei: scopuri, manifestări, efecte”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit expertului, rezultatele primului tur al alegerilor și referendumului au fost influențate de Rusia prin intermediul rețelei Șor.

Potrivit expertului Igor Boțan, rezultatul referendumului din 20 octombrie este o victorie a voinței cetățenilor în pofida ingerințelor Rusiei în procesul electoral. Igor Boțan a punctat că rezultatul pozitiv al referendumului a fost salutat de comunitatea internațională, menționându-se că Republica Moldova și-a păstrat vectorul european de dezvoltare în condițiile războiului hibrid purtat de Rusia.

„Toate misiunile internaționale de monitorizare a alegerilor au ajuns la concluzia că alegerile au fost organizate la un nivel înalt, dar a existat ingerință din exterior. Acest lucru a avut loc prin intermediul rețelei Șor. Această rețea a fost organizată încă acum opt ani. Inițial, prin intermediul magazinelor sociale. Ulterior, această rețea a fost extinsă prin intermediul proiectelor sociale finanțate de Șor. Toate au dus la coruperea alegătorilor. În privința liderilor internaționali, lideri ai SUA, UE, știm că ei au salutat rezultatul pozitiv la referendum și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la ingerințele Rusiei în procesul electoral din Republica Moldova. Rezultatele din 20 octombrie reprezintă decizia cetățenilor în condițiile unui război hibrid”, a spus expertul Igor Boțan.

Igor Boțan a punctat că Rusia influențează procesele electorale din Republica Moldova prin intermediului grupării coordonate de condamnatul penal Ilan Șor. Influența Rusiei asupra rezultatelor celor două exerciții electorale din 20 octombrie a fost confirmată și de procurorul general al Republicii Moldova, Ion Munteanu, care a explicat că schema transferurilor bancare a fost realizată de către serviciile secrete rusești.

„Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general a declarat că Șor este unul dintre beneficiarii finali ai furtului miliardului. Ilan Șor a fost condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare, însă noi în continuare simțim influența acestui om. Evident că există și influență din exterior. Vedem că Șor deși avea interdicție de intra pe teritoriul Federației Ruse, l-am văzut în Rusia și chiar a obținut cetățenie. Vedem că Șor este susținut de instituțiile ruse de stat, printre care și Promsviazibank, președintele acestei bănci declarând public că această bancă deschide conturi pentru cetățenii moldoveni și e vorba de sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care primesc ajutor financiar pur și simplu, doar pentru că această bancă se ocupă de filantropie. Și asta în pofida faptului că în Rusia există 14 milioane de oameni care trăiesc sub limita sărăciei. Aș vrea să văd cum ar reacționa Rusia, dacă China ar finanța populația dintr-un mare teritoriu al Rusiei, pe care aceasta l-a luat cândva de la China în baza unor tratate nedrepte”, a explicat Igor Boțan.

Expertul Igor Boțan a concluzionat că societatea Republicii Moldova este puternic polarizată, iar sarcina autorităților este consolidarea societății. Igor Boțan și-a exprimat speranța că Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va funcționa la capacitate maximă și va reuși să combată propaganda și dezinformarea promovată activ de Federația Rusă.

„Societatea noastră este puternic divizată și asta este o mare problemă. Autoritățile trebuie să găsească instrumente legale pentru a împiedica aceste influențe din exterior. Sper că StratCom va funcționa și toată propaganda care este acum în Republica Moldova va fi combătută. Cred că dacă StratCom ar funcționa ar putea fi combătute multe dintre temele folosite pentru dezinformare”, a punctat expertul permanent al proiectului.

Dezbaterea publică la tema „Ingerințele Rusiei în alegerea Moldovei: scopuri, manifestări, efecte” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.