VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Procurorul general, despre coruperea alegătorilor: Schema de finanțare ar fi fost elaborată de serviciile speciale rusești

Procurorul General, Ion Munteanu, a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că, până în primăvara anului 2024, coruperea alegătorilor și alte acțiuni organizate de fosta formațiune a lui Ilan Șor erau finanțate cu numerar, iar noua schemă de finanțare, prin intermediul băncii rusești PSB-Promsviazbank, ar fi fost elaborată de către serviciile speciale rusești, transmite Moldpres.  

Șeful de la Procuratură a menționat că această schemă este parte a războiului hibrid și a îndemnat cetățenii, dar și instituțiile statului la vigilență. El a reamintit că coruperea se pedepsește, iar persoanele care se autodenunță sau colaborează cu ancheta vor fi scutite de pedeapsă.

El a precizat că, în ultima perioadă, Inspectoratul Național de Investigații a desfășurat mai mult de 800 de percheziții, a pus în executare peste 380 de măsuri speciale de investigații, a reținut peste 28 de persoane și a ridicat peste 50 de milioane lei în diverse valute. De asemenea, oamenii legii au atribuit statut de învinuit în privința a mai bine de 35 de persoane.

Procurorul general a declarat că mai multe dosare inițiate pe numele unor membri ai fostului Partid „ȘOR” sunt tergiversate în instanță și a venit cu un apel către angajații săi.

„Vin cu un apel către toți procurorii, ofițerii și avocații. Suntem în fața unei provocări fără precedent. Acțiunile infracționale sunt puse în aplicare de organizațiile și grupări care sunt coordonate și finanțate din afara țării. Acestea utilizează toate instrumentele infracționale folosite în cadrul unui război hibrid, fără a ține cont de resurse materiale și financiare. Știm că nu doar demnitatea noastră este pusă în joc, ci și existența noastră ca stat de drept. Sunt convins că vom trece peste aceste provocări fără precedent, dar va fi necesar să ne angajăm într-un dialog mai sincer și deschis în tot ce înseamnă modificări legislative și procesual penale”, a conchis Munteanu.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.