Începând cu luna noiembrie, moldovenii vor putea beneficia de compensații pentru facturile energetice prin intermediul platformei compensatii.gov.md. Aceasta va fi aceeași procedură ca și în anii anteriori, cetățenii având posibilitatea de a se înregistra singuri sau cu ajutorul asistenților sociali.
Corina Ajder, secretara de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a declarat că sistemul de compensații va fi optimizat, devenind mai eficient și accesibil.
„Am simplificat procesul pentru cetățeni, iar pentru cei care nu sunt familiarizați cu tehnologia, vom avea echipe mobile care îi vor ajuta la domiciliul. De asemenea, au fost implementate măsuri suplimentare de prevenire a fraudei, a subliniat Corina Ajder
Pentru a beneficia de compensații, este necesară prezența fizică a solicitantului pe teritoriul Republicii Moldova. Anul trecut, peste 792.000 de gospodării au fost înregistrate pentru aceste compensații, care au depășit 2,5 miliarde de lei.