Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. Astfel, cetățenii pot vedea și analiza cum s-au împărțit voturile în fiecare secție de votare din țară.
În conformitate cu prevederile Codului electoral, după expirarea timpului rezervat votării, rezultatul numărării voturilor se consemnează într-un proces-verbal care se semnează de toți membrii biroului electoral al secției de votare.
„Dată fiind utilizarea, în fiecare secție de votare, a sistemului informațional, informațiile din procesele-verbale sunt transmise online către CEC. Însă, consiliile electorale de circumscripție au la dispoziție 48 de ore după închiderea secțiilor de votare pentru a prezenta Comisiei procesul –verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pe circumscripție. Anume aceste documente electorale, potrivit Codului electoral, constituie temei juridic pentru totalizarea rezultatelor scrutinului prezidențial. La această etapă sunt verificate procesele-verbale ale tuturor celor 2 219 birouri electorale ale secțiilor de votare și 37 ale consiliilor electorale de circumscripție electorală, după care vor fi scanate și plasate pe pagina Comisiei”, explică CEC.
Menționăm că centralizarea rezultatelor votării se face de către Comisia Electorală Centrală, în termen de 5 zile.
Reamintim că alegerile prezidențiale nu au fost câștigate din primul tur. Astfel, turul II va avea loc pe 3 noiembrie. Pentru funcția de președinte vor duela șefa statului, Maia Sandu, și Alexandr Stoianoglo, ex-procuror general.