VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Zeci de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în R. Moldova săptămâna trecută

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 14.10.2024-20.10.2024 (săptămâna 42/2024), au fost înregistrate 4269 de cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare, majoritatea fiind la copii (64%). Datele indică o creștere cu 9% în comparație cu săptămâna anterioară și o scădere cu 32,9% față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

Cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 87 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 29 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere cu 41,2% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate cinci cazuri.

În instituțiile medico-sanitare publice din țară continuă imunizarea împotriva gripei. Până la moment, au fost administrate peste 52% din totalul dozelor recepționate.

ANSP recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2. Seroprotecția se obține, în general, la 2 până la 3 săptămâni după vaccinare. Durata imunității post-vaccinale variază între 6 și 12 luni.

Specialiștii ANSP reiterează că beneficiile vaccinării sunt semnificative. Totodată, este esențial ca populația să adopte măsuri de igienă personală, precum spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate. Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și altor infecții respiratorii.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.