Președintele Parlamentului Igor Grosu și-a exprimat votul în cadrul alegerilor prezidențiale și a referendumului privind integrarea europeană.
Șeful Legislativului s-a prezentat la secția de votare împreună cu soția și fiica sa, care și-a exercitat pentru prima dată dreptul la vot.
Președintele Parlamentului a declarat că a votat pentru ca cetățenii R. Moldova să trăiască în pace și prosperitate.
„Am votat pentru ca Republica Moldova, cetățenii noștri, să trăiască într-un spațiu al păcii, al prosperității, acolo unde viața omului are valoare, unde drepturile sunt respectate și în acel spațiu valoric din care am făcut parte dintotdeauna”, a spus Igor Grosu.
El a spus că instituțiile statului vor interveni foarte hotărât atunci când vor exista încercări de perturbare a procesului electoral.