VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Licitația de la Aeroport: Este ultima zi de depunere a dosarelor

Astăzi, 19 octombrie, este ultima zi de depunere a dosarelor de participare la licitația privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău. Concursul, care urma să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie, a fost amânat printr-un anunț al administrației aerogării, care nu a precizat motivele.

După încheierea procedurii de recepționare a dosarelor, noua licitație este preconizată pentru marți, 22 octombrie.

Amintim, la începutul lunii septembrie, și a treia licitație pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău a fost prelungită, după ce, la fel, până în data limită de 9 septembrie depus un singur dosar de participare, cel al companiei „Lagardere”.

Licitația pentru spațiile comerciale de la aerogară a eșuat de două ori. Prima licitație a fost anunțată în 18 ianuarie, în condițiile în care în concurs s-au înscris doar două companii: Lagardère și LeBridge.

La începutul lunii martie, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar pe 25 martie una dintre cele două companii a anunțat că s-a răzgândit și nu va mai participa la licitația repetată.

APP a decis să modifice condițiile de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume. Pe 29 martie, administrația Aeroportului Chișinău anunța lansarea celei de-a treia licitații, iar pe 21 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative care extindeau termenul de arendă a spațiilor comerciale, adoptate la inițiativa deputatului Radu Marian. Legea a fost reexaminată și revotată în Parlament.

sursa

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.