VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Oficiali și experți din România și R. Moldova, la prima discuție tehnică privind construcția podului peste Prut de la Ungheni

La câteva săptămâni după semnarea contractului pentru construcția primului pod peste râul Prut de la independență în zona orașului Ungheni, a fost convocată prima întâlnire tehnică privind examinarea tuturor aspectele ce țin de proiectarea și execuția podului de la Ungheni peste râul Prut.

La primă întâlnire tehnică au participat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de la București, Mircea Păscăluță, secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Dionisie Ternovschi, președintele Consiliului raional Ungheni, reprezentanții firmei proiectante și a celei care va construi podul, primari și specialiști de la ASD

„Scopul ședinței tehnice a constituit necesitatea sprijinirii proiectantului și constructorul atât în demersul de realizare a proiectului tehnic, cât și de pregătire a lucrărilor în termenul asumat prin contract (6 luni), astfel încât în primăvara anului viitor să înceapă lucrările de execuție a acestui pod foarte important, din punct de vedere economic, strategic și social. În cadrul acestei întrevederi

a fost discutat cu toate părțile implicate în acest proiect despre aspectele organizatorice necesare pentru un start bun al acestuia, am făcut o vizită pe teren, pe malul râului Prut, în locul unde va fi construit noul pod la nivel de autostradă”, a declarat Irinel Ionel Scriosteanu.

Contractul pentru construcția primului pod peste Prut după o perioadă de 60 de ani prevede execuția a 261.2 metri lungime pod nou, 2 benzi pe sens + trotuare, 8 metri lățime parte carosabilă, 1 km lungime traseu, punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spații închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor.

Podul peste Prut de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va avea și punct de trecere a frontierei, care va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Durata contractului va fi de 24 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 151 de milioane de lei românești, fără TVA, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.