VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Israel a atacat pentru prima dată un oraş cu majoritate creştină din nordul Libanului

Israelul şi-a extins luni ţintele din Liban în războiul său cu Hezbollah, efectuând pentru prima dată un raid în oraşul majoritar creştin Aitou, din nordul ţării, care s-a soldat cu cel puţin 18 morţi şi patru răniţi, a declarat Crucea Roşie libaneză, relatează Reuters.

Până în prezent, principalele operaţiuni militare ale Israelului în Liban s-au concentrat în sud, în estul Văii Bekaa şi în suburbiile Beirutului.

Atacul din regiunea de nord a vizat o casă care fusese închiriată familiilor strămutate, a declarat pentru Reuters primarul din Aitou, Joseph Trad.

Israelul a ordonat luni locuitorilor din 25 de sate să plece către zonele de la nord de râul Awali, care curge prin sudul Libanului, în timp ce îşi intensifică atacurile în regiune.

Un atac israelian l-a ucis pe Muhammad Kamel Naim, comandantul unităţii de rachete antitanc a forţei de elită Radwan a Hezbollah, în zona Nabatieh din sudul Libanului, a anunţat armata israeliană.

Hezbollah nu a comentat imediat. Operaţiunile au loc pe fondul tensiunilor ridicate dintre Israel şi forţa ONU de menţinere a păcii din sudul Libanului (UNIFIL), ministrul israelian al energiei, Eli Cohen, reiterând luni un apel al premierului Benjamin Netanyahu ca trupele ONU să plece.

Israelul continuă să-şi împingă forţele în zonă în încercarea de a elimina Hezbollah, mişcarea susţinută de Iran, şi infrastructura militară a acesteia, în timp ce în paralel luptă şi împotriva Hamas în Gaza.

Alertă maximă în Orientul Mijlociu

ONU a declarat că tancurile israeliene au pătruns duminică în baza sa, acestea fiind cele mai recente acuzaţii de încălcări israeliene la adresa forţelor de menţinere a păcii, care au fost condamnate de Hezbollah şi de aliaţii Israelului.

Israelul a contestat declaraţia ONU, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut retragerea forţelor de menţinere a păcii, afirmând că acestea oferă „scuturi umane” pentru Hezbollah în timpul unei intensificări a ostilităţilor.

Între timp, Orientul Mijlociu rămâne în alertă maximă fiind de aşteptat ca Israelul să se răzbune pe Iran pentru barajul de rachete cu rază lungă de acţiune lansat la 1 octombrie ca răspuns la atacurile Israelului asupra Libanului.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.