VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Lista și adresele secțiilor de votare deschise în România pentru alegerile din 20 octombrie

Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional. Diaspora de peste Prut își va putea exercita dreptul la vot în baza unui buletin de identitate valabil, pașaport valabil și inclusiv expirat, transmite IPN. 

Potrivit reprezentanților Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, trei din cele 16 secţii de votare vor fi deschise în capitală, București. Două vor fi în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Câte două secții de votare vor fi deschise în Cluj şi Iaşi. Secții de votare vor fi deschise și în Brașov, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, Oradea, Galați, Suceava și Timișoara. 

Lista completă cu adresele secțiilor de votare o puteți vedea mai jos: 
 

  • București (Autoritatea Electorală Permanentă – str. Stavropoleos nr. 6; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3)
     
  • Brașov (Casa de Cultură a Studenților – str. Memorandumului nr. 39)
     
  • Sibiu (Școala Gimnazială Regina Maria – str. Zaharia Boiu nr. 1) 
     
  • Cluj-Napoca (Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3; Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3)
     
  • Timișoara (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” – str. Cluj nr. 12)
     
  • Craiova (Universitatea din Craiova – str. A. I. Cuza nr. 13)
     
  • Oradea (Colegiul Economic „Partenie Cosma” – str. Armatei Române, nr. 1F, Corp A)
     
  • Iași (Casa de Cultură a Studenților – str. Vasile Conta nr. 30; Școala primară Gheorghe Asachi – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 64)
     
  • Suceava (Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava” – str. Universității nr. 13)
     
  • Bacău (Universitatea „Vasile Alecsandri” – Calea Mărășești nr. 158)
     
  • Galați (Universitatea „Dunărea de Jos” – str. Domneasca nr. 47)
     
  • Constanța (Universitatea „Ovidius” – bl. Mamaia nr. 124)
     

Secțiile de votare vor fi deschise la ora 07:00, diaspora de peste Prut își va putea exprima votul până la 21:00.

Reamintim că, în total, pentru alegerile prezidențiale și referendumul privind integrarea europeană a țării vor fi deschise 2.221 de secții de votare, 234 dintre care în 37 de țări. Cele mai multe dintre ele vor fi deschise în Italia – 60 la număr. În Germania vor fi 26, iar în Franța – 20. În SUA, cetățenii moldoveni vor putea vota la 16 secții.

Alegerile prezidențiale se desfășoară în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea țării noastre la UE. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Cetățenii vor putea răspunde cu „DA” sau „NU”.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.