Noul ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și-a început mandatul la Chișinău. În cadrul primelor sale acțiuni publice, ambasadorul a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la bustul lui Alexandr Pușkin din Chișinău, precum și la monumentul sovietic „Eternitate”. De asemenea, el a participat la slujba de duminică de la biserica Sfântul Gheorghe din Chișinău, parte a Mitropoliei Moldovei subordonată Moscovei, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în R. Moldova.
În discursul său adresat credincioșilor prezenți la liturghie, Ozerov a subliniat că a sosit cu „pace și iubire în inimă pentru Moldova și poporul ei”, relatează TASS.
Oleg Ozerov a fost numit în această funcție în septembrie 2024, printr-un decret al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, după ce predecesorul său, Oleg Vasnețov, a fost eliberat din funcție. Ozerov, născut în 1958, este un diplomat cu o carieră vastă, activând în trecut în diverse posturi la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei și ocupând funcția de ambasador în Arabia Saudită între 2010 și 2017. Anterior numirii în R. Moldova, el a condus secretariatul Forumului de Parteneriat Rusia-Africa.