VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Deputatul european Siegfried Mureșan, reales președinte al Delegației Parlamentului UE pentru relațiile cu R. Moldova

Deputatul european Siegfried Mureșan a fost reales joi, 3 octombrie, în calitate de președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. Europarlamentarul a menționat că va continua „să apere interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi în Parlamentul European, așa cum a făcut-o în ultimii 10 ani”, transmite Moldpres.

„Republica Moldova este foarte importantă pentru siguranța Uniunii Europene și este foarte importantă pentru România. Tocmai de aceea, trebuie să-i oferim sprijinul pe care îl merită. Ca președinte al Delegației, obiectivul meu principal este să ajutăm Republica Moldova să fie pregătită de aderarea la Uniunea Europeană și să combată amenințările de securitate din partea Federației Ruse. În același timp, consider că Republica Moldova are nevoie de mai mult sprijin financiar și tehnic din partea Uniunii Europene pentru a se putea moderniza, pentru a se putea reforma și a fi pregătită de aderare”, a declarat Mureșan.

El a adăugat că va completa munca de președinte al delegației cu munca de negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene post-2027.

„Mă voi asigura, astfel, că alocăm resurse financiare suficiente pentru a sprijini eforturile Republicii Moldova în drumul său către integrarea în Uniunea Europeană”, a conchis Mureșan.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.