VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Israelul anunță o ripostă după atacul masiv al Iranului: Regimul de la Teheran a făcut o greșeală gravă și va plăti prețul

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, după atacul masiv cu rachete balistice efectuat de Iran asupra Israelului, că regimul de la Teheran a „făcut o greșeală gravă” atacând țara sa și că va „plăti prețul”, Israelul fiind hotărât să îi facă pe „dușmanii săi responsabili”.

„Iranul a făcut o greșeală gravă în această seară și va plăti prețul. Regimul iranian nu înțelege hotărârea noastră de a ne apăra și de a-i face pe dușmanii noștri să răspundă. Există oameni la Teheran care nu înțeleg asta. Ei vor înțelege. Ne vom ține de ceea ce am stabilit: oricine ne atacă, vom ataca”, a amenințat Netanyahu într-un mesaj video, citat de AFP.

Între timp, autoritățile israeliene susțin că atacul „a eșuat” datorită sistemului de apărare antiaeriană al Israelului, „cel mai avansat din lume”, și au mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul acordat.

„Acest atac va avea consecinţe. Avem planuri şi vom acţiona în locul şi momentul pe care le vom alege”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari. Potrivit acestuia, forțele israeliene vor „continua să opereze la capacitate maximă”, urmând „să lovească puternic în Orientul Mijlociu, așa cum a fost cazul în ultimul an”.

„Sistemele de apărare aeriană israeliene și americane au funcționat eficient. A existat o strânsă cooperare în detectarea și interceptarea. Încă investigăm și nu vrem să oferim inamicului toate informațiile. Iranul a efectuat un act grav în această seară și împinge Orientul Mijlociu spre o escaladare. Evenimentul din această seară va avea consecințe”, a mai declarat Daniel Hagari, citat de The Times of Israel.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a emis o declarație în care condamnă „extinderea conflictului din Orientul Mijlociu”, dar nu menționează Iranul. Conflictul „trebuie să înceteze. Avem absolut nevoie de o încetare a focului”, spune Guterres.

Marți seara, Iranul a lansat aproximativ 180 de rachete balistice în direcția Israelului și a promis un atac „și mai zdrobitor” în cazul unei riposte, în timp ce ayatollahul suprem Ali Khamenei s-a ascuns într-un „loc sigur”. Alarmele antiaeriene au răsunat timp de o oră în Israel, începând de la 19:30. Spațiul aerian al Israelului a fost închis pe perioada atacului, însă după încetarea loviturilor decolările și aterizările au fost reluate pe cel mai mare aeroport din Tel Aviv „Ben Gurion”.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.