VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Perspectivele dezvoltării cercetărilor în domeniul ingineriei genetice și biotehnologiilor, pe agenda MEC

Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a avut o întrevedere cu directorul general al Centrului Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie (ICGEB) din Trieste, dr. Lawrence Banks, în cadrul căreia au discuat despre perspectivele dezvoltării cercetărilor în domeniul ingineriei genetice și biotehnologiilor.

Participanții la întrevedere au subliniat că aderarea Republicii Moldova la statutul Centrului Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie, în anul 2018, a avantajat și avantajează Republica Moldova, oferind transferul facilitat al tehnologiilor de cercetare şi expertiză în domeniul ingineriei genetice şi biotehnologiilor, ceea ce contribuie la dezvoltarea cercetărilor în domeniul biotehnologiilor medicale şi de mediu, la dezvoltarea industriei farmaceutice.

Guvernul și-a asumat susținerea domeniilor științei și cercetării, implementarea inovațiilor în economia țării pentru o dezvoltare durabilă. Ministerul Educației și Cercetării asigură buna funcționare a instituțiilor de cercetare naționale și apreciază mult, în acest sens, cooperarea cu Centrul Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie. Oferirea posibilităților de a participa la programul de burse al ICGEB de lungă și de scurtă durată pentru studenții doctoranzi și post-doctoranzi din Republica Moldova, de a accesa granturi de colaborare; de a activa în laboratoarele ICGEB, de a participa la multiplele evenimente științifice şi cursuri de formare contribuie la dezvoltarea domeniului de cercetare în Republica Moldova și alinierea acestuia la standardele internaționale.

Întrevederea ministrului Anatolie Topală cu dr. Lawrence Banks a fost un bun prilej de a reitera poziția constantă a Ministerului Educației și Cercetării de prioritizare a dezvoltării cercetărilor în domeniul ingineriei genetice și biotehnologiilor și deschiderea de a colabora fructuos în continuare cu Centrul Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.