Moldovenii care dețin unele distincții de stat vor beneficia de alocații, iar veteranii de la Cernobâl – de concediu suplimentar achitat, de 14 zile. Noile reglementări urmează să fie aprobate la ședința Cabinetului de miniștri, pe data de 2 octombrie.
Lista beneficiarilor de alocații va fi suplinită cu persoanele decorate cu medaliile „Meritul Militar” și „Pentru Vitejie”. Acestea vor primi câte 150 de lei.
Deținătorii Ordinului „Credință Patriei”, clasele I, II sau III, pentru participare la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, vor fi remunerate cu 300 de lei lunar, iar veteranii decorați cu ordinele „Drapelul Roșu”, „Războiul pentru Apărarea Patriei” clasele I sau II și „Steaua Roșie” vor primi câte 500 de lei.
Cavalerii „Ordinului Republicii”, pentru participare la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, vor avea alocații de 700 de lei.
Adițional, cuantumul alocațiilor existente se ajustează la 700 de lei pentru persoanele decorate cu ordinul „Ștefan cel Mare” și soții sau părinții celor decorați post-mortem cu „Ordinul Republicii” sau cu ordinul „Ștefan cel Mare”.