Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, s-a întâlnit la New York, cu ministrul de Externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar. Agenda de discuții a cuprins acțiuni de aprofundare a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și India și identificarea oportunităților de cooperare în diverse domenii.
Cei doi miniștri au discutat, în special, despre creșterea schimburilor comerciale și stimularea relațiilor economice dintre țările noastre. De asemenea, oficialii au analizat modalitățile prin care pot fi impulsionate parteneriatele în domeniul educației și turismului, astfel încât să aducă beneficii directe pentru cetățeni.
În context, Mihai Popșoi a menționat că un pas esențial în consolidarea relațiilor între ambele state a fost deschiderea Ambasadei Republicii Moldova la New Delhi, în toamna anului 2023.
La rândul lui, ministrul Subrahmanyam Jaishankar a subliniat interesul Indiei în dezvoltarea relațiilor cu Republica Moldova, atât pe plan diplomatic, cât și economic, menționând că o colaborare strânsă poate aduce avantaje semnificative pentru ambele țări.
La finalul întrevederii, șeful diplomației moldovenești i-a mulțumit ministrului Subrahmanyan Jaishankar pentru invitația de a efectua o vizită în India, unde cei doi oficiali vor avea ocazia să continue acest dialog.