VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ucraina a lovit peste 200 de obiective militare din Rusia în ultimul an folosind tactica „roiurilor de drone”

Ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov explică într-un articol de opinie pentru Forbes Ukraine, publicat luni, modalitatea prin care forțele ucrainene au reușit să distrugă sau să avarieze sute de obiective militare rusești în ultimul an.

„Astăzi, dronele ucrainene zboară peste 1.000 de kilometri, ajungând la Murmansk și în regiunea Volga, distrugând rafinării de petrol și aerodromuri rusești”, a scris Umerov.

Printre țintele forțelor ucrainene s-au numărat centre de control, aerodromuri, nave, sisteme de apărare aeriană și baze militare rusești, a adăugat ministrul.

Potrivit ministrului, Ucraina și-a sporit capacitățile militare cu rază lungă de acțiune „de mai multe ori” în acest an. În special, în 2024, Ministerul Apărării a contractat drone în valoare totală de peste 500 milioane de euro și muniție pentru drone în valoare de 220 de milioane de euro, scrie cotidianul ucrainean Kyiv Independent.

Recentele atacuri ucrainene cu drone au forțat Rusia să își relocheze avioanele pe aerodromuri aflate la 250 de kilometri de granița ruso-ucraineană, a declarat Umerov.

Armata ucraineană s-a dovedit a fi un pionier în tehnologia dronelor, folosind metode inovatoare pentru a submina avantajul Rusiei în materie de muniție și personal. Una dintre cele mai cunoscute tactici este cea a „roiurilor de drone” care constă în atacul cu mai multe drone, sincronizate sau nu, care pot ataca concomitent țintele sau în valuri.

Dronele aeriene au fost utilizate pentru a lovi elicoptere rusești sau pentru a avaria poziții la sol, în timp ce dronele navale au fost o componentă-cheie în răsturnarea dominației Rusiei în Marea Neagră. În ultimele luni, Ucraina a sporit numărul atacurilor la scară largă asupra teritoriului rus folosind peste 100 de drone. La 18 septembrie, dronele ucrainene au atacat unul dintre cele mai mari arsenale din Rusia, provocând o explozie puternică în orașul Toropets din regiunea rusă Tver, a declarat o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) pentru Kyiv Independent.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.