VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Procesul de vetting al procurorilor a afectat cel mai complex dosar penal – frauda bancară, susține șeful Procuraturii Generale, Ion Munteanu

Investigarea celui mai complex dosar penal, cel privind frauda bancară, a fost lovită de vettingul privind verificarea procurorilor și continuă să afecteze cauza penală ce conține 800 de volume. Este declarația procurorului general Ion Munteanu, care a reamintit că procurorul ce conducea investigația și cunoștea cel mai bine mersul anchetei, Mariana Botezatu, a decis să nu participe la vetting și a demisionat, iar un alt ofițer activ în această cauză a fost promovat într-o procuratură raională.

„Dacă vorbim de cauze penale concrete în urma vettingului, 10 procurori au plecat din sistem, 25% din procurori, nu toți erau activi în Procuratura Anticorupție. Direct este afectată una din cele mai complicate cauze penale, este vorba de frauda bancară. Procurorul care cunoștea cel mai bine cazul – a plecat în demisie. Doamna a decis să nu participe la acest proces de vetting. Am desemnat alt procuror, care nu are decât efectiv să se așeze și să studieze cauza și să continue investigațiile. – Să continue sau să înceapă de la început? – Să continue. – Va avea propria strategie de administrare a dosarului? – O parte din acțiuni deja sunt în desfășurare. Sunt înaintate o serie de învinuiri. Sunt rezultate care trebuiesc analizate… Informația trebuie sistematizată”, a declarat Ion Munteanu în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Acum, potrivit lui Ion Munteanu, noul procuror cu echipa sa are misiunea de a studia cele 800 de volume ale dosarului, a câte 250 de pagini, pentru a continua investigațiile. Procurorul general nu exclude că ancheta va fi afectată și în continuare, din moment ce unii procurori ce lucrează la cauză se află în proces de vetting.

„Acest grup nou constă din procurori care sunt în proces de vetting și dacă admitem că ei nu promovează – această cauză va trebui din nou repartizată altui grup de urmărire”, a mai adăugat Ion Munteanu.

Totuși, procurorul general se declară optimist și susține că, deși s-au scurs deja 10 ani de la furtul miliardului, este ferm că investigațiile vor continua.

„Avem fapte excepțional de grave. Cu siguranță, sistemul de justiție sau procuratura în detaliu nu ar putea renunța la investigarea acestei cauze. În aceasta cauză sunt urmăriri penale care se desfășoară – aceasta investigație va continua”, a mai declarat Ion Munteanu.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.