VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Popșoi, aflat la New York la Adunarea Generală a ONU, a participat deja la un prim summit dedicat securității

Vicepremierul Republicii Moldova, Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a participat duminică, 22 septembrie, la segmentul plenar al Summit-ului Viitorului, eveniment desfășurat la New York în cadrul celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

În discursul său, șeful diplomației moldovenești a vorbit despre consolidarea păcii și securității internaționale, menționând că, pentru a soluționa multiplele probleme cu care se confruntă comunitatea internațională, trebuie să existe cooperare și solidaritate între state. Totodată, vicepremierul Mihai Popșoi a subliniat importanța digitalizării, dar și implicării tinerilor atât la nivel național, cât și internațional.

De asemenea, viceprim-ministrul Republicii Moldova a reafirmat angajamentul țării noastre de a accelera implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.


Summit-ul Viitorului a reunit la sediul ONU din New York șefi de stat și de guverne pentru a aborda provocările critice și lacunele în guvernanța globală. S-au discutat subiecte precum schimbările climatice, crizele energetice și recesiunile economice, care, în ansamblu, afectează pacea internațională, securitatea și dezvoltarea durabilă.

După dezbateri, statele membre ale ONU au adoptat Pactul pentru Viitor, Pactul Digital și Declarația privind Generațiile Viitoare.

„Pactul pentru Viitor trebuie să servească drept ghid de conduită în cooperarea multilaterală eficientă, pentru a facilita depășirea provocărilor existente și a oferi beneficii tangibile cetățenilor din întreaga lume” a subliniat în intervenția sa Mihai Popșoi.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.