VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Meta, care deține facebook, interzice accesul presei ruse de stat pe platformele sale

Grupul american Meta, care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat luni că interzice accesul presei de stat ruse la platformele sale din întreaga lume, pentru a evita orice „activitate de interferenţă străină”, scrie News.ro.

Interdicţia vine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat vineri activităţile destabilizatoare ale postului media rus RT, despre care a spus că s-a transformat într-o „filială” a serviciilor secrete ruseşti în întreaga lume.

„După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei de stat ruse”, a declarat Meta ca răspuns la o solicitare din partea AFP.

„Rossia Segodnia, RT şi alte entităţi conexe sunt acum interzise în aplicaţiile noastre din întreaga lume din cauza activităţilor lor de interferenţă externă”, a declarat compania americană.

În urmă cu aproximativ zece zile, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, inclusiv proceduri penale şi sancţiuni, care vizează în special mass-media ruse, ca răspuns la încercările de a interveni în alegerile din SUA, pe care le pun pe seama Rusiei.

Departamentul de Stat a impus apoi restricţii de viză grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.

Într-un mesaj pe Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a comentat ironic ultimele anunţuri americane de vineri, spunând: „Cred că ar trebui să existe o nouă profesie în Statele Unite: specialist în sancţiuni împotriva Rusiei”.

Grupul rus RT, lansată în 2005, este considerată de Occident drept un organ de propagandă pură în favoarea Kremlinului.

Site-ul său şi canalele sale de televiziune emit în mai multe limbi, inclusiv engleză, spaniolă, franceză, germană şi arabă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.