VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Contrabandă de peste 1.300.000 lei cu mărfuri din Odesa: Un vameș și complicele său, reținuți

Un inspector vamal și complicele acestuia au fost reținuți într-un dosar de contrabandă cu mărfuri din Odesa, Ucraina, de peste 1.300.000 lei.

Potrivit oamenilor legii, lotul de marfă (haine, încălțăminte și alte produse) a fost introdus în Moldova fără ca să fie declarate în vamă, deci fără achitarea impozitelor către stat. Mai exact, oamenii legii dețin probe care confirmă implicarea unui inspector vamal care ar fi facilitat transportarea mărfii fără ca să fie declarată legal.

Microbuzul cu marfă vizat în investigația penală a fost depistat pe traseul spre Chișinău de către angajații Poliției de Frontieră, în zona localităților Tudora (în proximitatea căruia activează un punct de trecere a frontierei) și Crocmaz din Ștefan Vodă.

Ulterior, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cazul a fost preluat spre investigare de Serviciul Vamal, care a desfășurat percheziții în Chișinău și în afara capitalei.

În baza probelor acumulate, lotul de marfă și microbuzul au fost indisponibilizate, iar procurorii PCCOCS urmează să solicite aplicarea sechestrului, în vederea eventualei confiscări în folosul statului, în baza hotărârii judecătorești. Investigarea inspectorului vamal și a complicelui acestuia cu vârste de 39 și 33 de ani reținuți continuă, inclusiv a altor participanți la infracțiune, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.