VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fostul negociator UE pentru Brexit, desemnat prim-ministru al Franței

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat joi pe Michel Barnier, fost negociator-şef al UE pentru Brexit, drept prim-ministru al ţării, cu sarcina de a forma un nou guvern de uniune în serviciul ţării, relatează Reuters şi AFP.

În vârstă de 73 de ani, Michel Barnier, ar urma să devină cel mai în vârstă prim-ministru al ţării, care îi va urma în funcţie lui Gabriel Attal, în vârstă de 35 de ani, care a fost cel mai tânăr politician ce a deţinut această funcţie.

Barnier, membru al partidului de centru-dreapta Republicanii, se va confrunta cu provocarea de a trece reforme prin parlament şi a obţine aprobarea bugetului pe 2025, într-un moment în care Franţa este sub presiune din partea Comisiei Europene şi a pieţelor de acţiuni să-şi reducă deficitul.

O persoană cu o solidă experienţă politică atât în Franţa, cât şi la Bruxelles, Michel Barnier are reputaţia unui bun mediator: el a fost negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit atunci când Regatul Unit a părăsit blocul continental. Înainte de acest lucru a fost ministru în mai multe rânduri din 1993, în timpul preşedinţilor Francois Mitterand, Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy.

El va trebui acum să-şi folosească toate calităţile diplomatice pentru a forma un guvern care să obţină votul parlamentului şi să pună capăt celei mai grave crize politice din ultimii 50 de ani, potrivit AFP.

O sarcină care o misiune imposibilă, atâta timp cât până acum nu s-a conturat o coaliţie viabilă. Adunarea naţională rezultată în urma alegerilor din iulie este fragmentată în trei blocuri – stânga, centru-dreapta şi extrema dreaptă.

Între timp, miniştrii demisionari vor rămâne în funcţie pentru a continua să gestioneze afacerile curente pe durata negocierilor cu partidelor, despre care mulţi susţin că vor fi lungi şi dificile.

Macron a riscat convocând alegeri parlamentare anticipate în iunie, coaliţia sa de centru pierzând zeci de locuri într-un scrutin în care niciun partid nu a obţinut majoritatea absolută în parlament.

Alianţa Noul Front Popular de stânga a ieşit pe primul loc, dar Macron nu a dorit să îi încredinţeze formarea unui guvern după ce alte partide au anunţat că vor vota împotriva acestuia

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.