La sfârșitul primului trimestru al anului curent, valoarea financiară netă a economiei naționale a constituit -103,5 miliarde de lei, fiind în creștere comparativ cu valoarea de -107,5 miliarde de lei înregistrată la sfârșitul anului trecut. Astfel, potrivit Băncii Naționale a Moldovei, economia națională rămâne în continuare net debitoare față de „restul lumii”.
Potrivit BNM, evoluția din trimestrul I al anului curent s-a datorat creșterii mai accentuate a stocului activelor (+2,3 la sută fața de finele trimestrului IV 2023) comparativ cu cel al pasivelor (+1,6 la sută).
Sectorul gospodăriilor populației continuă să fie creditorul net al economiei naționale, iar sectorul societăților comerciale nefinanciare, sectorul societăților financiare și sectorul administrației publice se află, la fel, ca în perioadele precedente, pe poziția de debitor net, transmite IPN.
Sectorul gospodăriilor populației a înregistrat o valoare financiară netă de 236,3 miliarde de lei, fiind în creștere cu 3,2 la sută comparativ cu valoarea de 229,0 miliarde de lei înregistrată la finele anului 2023.
BNM menționează că sectorul societăților comerciale nefinanciare este sectorul în care se înregistrează în continuare cea mai mare valoare financiară netă debitoare (negativă), la 31 martie 2024 aceasta a constituit -288,9 miliarde de lei, în creștere cu 2,7 la sută. Acest sector a avut cel mai semnificativ impact asupra modificării valorii financiare nete a economiei naționale prin contribuția sa negativă de -7,1 puncte procentuale.
Valoarea financiară netă negativă a administrației publice s-a diminuat cu 10,8 la sută și a constituit -31,2 miliarde de lei. De asemenea, valoarea financiară netă negativă a societăților financiare s-a diminuat cu 2,5 la sută până la nivelul de -19,7 miliarde de lei.