VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mitropolia Moldovei încearcă să dreagă busuiocul. După ce anterior spunea că nu știe cine organizează „pelerinajele” preoților la Moscova, acum dă cărțile pe față

Mitropolia Moldovei „a aflat” cine organizează pelerinajele preoților moldoveni la Moscova. După ce anterior reprezentanții bisericii ruse în R. Moldova spuneau că nu știau cine plătește pentru aceste „pelerinaje” și că astfel de călătorii pot fi organizate doar cu înștiințarea Mitropoliei, într-un comunicat publicat miercuri, 4 septembrie, Mitropolia Moldovei anunță că, de fapt, în spatele acestor vizite se află chiar Patriarhia de la Moscova. 

„În această vară, Patriarhia Rusă a organizat pelerinaje gratuite pentru preoții din Mitropolia Moldovei, oferindu-le oportunitatea de a vizita locurile sfinte din Federația Rusă. Această inițiativă a fost luată cu scopul de a familiariza clerul moldovean cu patrimoniul spiritual și istoric al Bisericii Ortodoxe Ruse și a consolida legăturile frățești între aceste două Biserici Ortodoxe. Pelerinajele, susținute financiar de Patriarhia Rusă, nu au avut scopuri electorale sau politice. Ele au fost concepute pentru a sprijini preoții din parohii cu resurse limitate, în special din zonele rurale ale Moldovei”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei. 

Mai mult, Mitropolia Moldovei dă vina pe presă, care ar fi interpretat greșit plecările preoților în pelerinaj la sfintele locuri din Rusia. Afirmațiile din comunicat se bat cap în cap cu afirmațiile anterioare făcute de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Ioan Moșneguțu, pentru deschide.md. 

Atunci, el declara că nu cunoaște cine finanțează „pelerinajele” în Rusia și a sugerat că, dacă se va stabili că Patriarhia Moscovei le-a organizat fără a înștiința Mitropolia Moldovei, acest lucru va însemna că Biserica Rusă a încălcat ierarhia stabilită. 

„Patriarhia Rusă nu se poate adresa la preoții Mitropoliei Moldovei fără a ne înștiința, trebuie să coordoneze cu Mitropolia Moldovei” a declarat atunci Ioan Moșneguțu.

Amintim că peste 120 de preoți ai Mitropoliei Moldovei au plecat sau ar urma să plece în Rusia în perioada august-septembrie, în cadrul unor „pelerinaje” care ar fi fost, potrivit deschide.md, organizate de politicianul fugar Ilan Șor și Patriarhia Rusă. 

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.